Inspirația lui Napoli! **Astra – Inter Curtea de Argeș 1-1

Inspirația lui Napoli! **Astra - Inter Curtea de Argeș 1-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cele două echipe aflate în clasament puțin peste linia
supraviețuirii în Liga I au oferit o prima repriză extrem de slabă.
Cu toate acestea, Internațional Curtea de Argeș și-a respectat
statutul de echipă care joacă bine în deplasare și a fructificat
singura ocazie a primelor 45 de minute. În minutul 28, mingea a
ajuns la Apostu, aflat la limita offside-ului, dar nepermis de
liber în mijlocul careului ploieștean. Vârful argeșenilor nu l-a
iertat pe Popa, iar oaspeții au intrat la vestiare în avantaj.

După pauză, Napoli i-a introdus în teren pe Vădrariu și Carando,
iar Astra a început să conteze în atac. A urmat o ploaie de cornere
pentru prahoveni, dar ocaziile mari întârziau să apară. Totuși,
Carando a adus egalarea cu zece minute înainte de final, după o
pasă a lui Claudiu Tudor, un alt jucător intrat după pauză.
Rezultatul de egalitate s-a păstrat, astfel că niciuna dintre cele
două echipe nu a scăpat de grijile retrogradării.

Astra Ploiești: 82. Miron – 4. Mihalache, 5.
Rohat, 23. Mendez, 3. Oprsal – 18. Strătilă, 8. Takayuki, 16. V.
Gheorghe (10. Cl. Tudor ’77), 21. A. Stan (14. Vădrariu ’46) – 9.
D. Silva (27. Carando ’46) 11. Gussev. Antrenor: Nicolo Napoli.

International Curtea de Argeș: 12. Popa – 2.
Băcilă, 3. Viera, 27. Pintilii, 25. Neagu – 5. E. Kone, 28.
Menassel, 14. Voiculeț (8. Vezan ’87), 24. Frăsineanu – 30. D. Stan
(18. Antohi ’85), 9. Apostu (19. Zăgrean ’70). Antrenor: Ionuț
Badea.

Cartonașe galbene: Rohat ’24, Tudor ’85, Mendez ’90 / Popa ’90,
Frăsineanu ’90.

Arbitri: Istvan Kovacs (central) – Micloș Nagy, Radu Ghinguleac
(asistenți) – Adrian Stănescu (rezervă).

Observatori: Dan Petrescu, Romeo Pascu.

La partida de la Ploiești au asistat aproximativ 700 de
spectatori.CLICK
AICI PENTRU LIVE TEXT


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre. Toți l-am iubit
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre. Toți l-am iubit
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×